Marilyn Manson, Anna Ternheim, We Fell To Earth, Jazz, Rock Indian
Marilyn Manson – The High End Of Low
inchis slitul, merge mai departe. Trabucurile n-or mai avea acelasi
gust, dar din sictir in sictir o poti lua pe un drum necunoscut si sa
nu mai reusesti sa te intorci printre oameni.
Low e mai aproape de anti-prostia cu care m-am obisnuit la el, mai bun
(din punctul de vedere al textelor) decat “Eat me, drink me”, mai
matur, fara ochii rosii si incisiv. Undeva, in backstage, probabil si-a
reconsiderat sansele in ochii ascultatorilor, iar departamentul de
martketing – constituit chiar din el si alti…
grabiti dar foarte determinati, indreptandu-se toti spre acelasi loc,
fara s-o stie insa, toti acoperiti de masti impotriva gripei porcine -
o imagine ce ne propulseaza pe urmatoarea treapta in ce priveste
evolutia – o fi involutie? – spre brave new world si nu e deloc vorba
de Aldous Huxley aici).
nascuta in 1978. A castigat premiul Grammy pentru Best Newcomer cu
albumul Somebody Outside in 2004 in Suedia si a fost nominalizata
pentru premiile Best Female Artist, Best Lyricist and…
atrag”…nimic mai adevarat. O dovada concludenta a acestei afirmatii
ar fi un grup format din muzicieni care in aparenta nu au nimic in
comun, un duo muzical venit parca de pe alta planeta: We Fell To Earth,
sau mai simplu, WFTE.
nu numai), fost membru al formatiei UNKLE, impreuna cu Wendy
Rae-Fowler, basista, vocalista la Earthlings? si la Queen Of The Stone
Age au inceput un mariaj muzical intunecat si atragator, ciudat si
frumos, demn de vise bine…
evadezi, sa te izolezi in coltul tau, si sa faci orice dracu iti trece
prin cap, atata timp cat nu e nimeni acolo sa te sacaie, sa te
enerveze, sa iti strice solitudinea. Fiecare din noi are cate un
tabiet: unora le place sa construiasca castele din carti de joc, altora
sa citeasca o carte buna cap-coada fara pauza de respiratie, sunt altii
carora le place ideea de a-si face de cap cu un instrument muzical fara
sa fie deranjati, si lista ar putea continua.
intr-ale jazzului, Chick Corea, Stanley Clarke si Lenny White. Lume
buna, atmosfera incendiara – de parca eram la un concert rock. Sala a
rezonat foarte bine cu artistii si a sfarsit prin a tine ritmul alaturi
de ei in ropote de aplauze. A fost o reprezentatie pe care am
asteptat-o cu o nerabdare intrecuta doar de speranta ca biletele cu
preturi relativ decente (cele mai ieftine 150 de roni, cele mai scumpe
450 de roni) sa nu se fi epuizat.
gandul mai degraba la blues ca stare de spirit. Feeling blue and
high… lysergic blues…. Pentru ca, altminteri, unele din piesele
incluse nu apartin genului muzical la care ne trimite cu gandul titlul.
Cd-urile contin o multime de trupe si artisti, de la nume celebre ca
The Animals sau Greateful Dead la unele mai putin cunoscute – asta,
insa, nu le impiedica sa sune bine – ca…
vara si iarna. La mine e aproape iarna. E frig. Lumea se incalzeste cum
poate, trage pe ea o haina mai groasa, baga in priza caloriferul
electric, da pe gat o vodca. Eu ma incalzesc cu un ceai negru indian
si cu ritmuri calde de rock de pe aceleasi meleaguri. Ei da, uite ca
India exporta nu numai ceai, ci si muzica rock. Doar ca pentru a
exporta un astfel de gen de muzica, a trebuit mai intai sa importe. De
asta s-au ocupat cu mult succes Uday Benegal, Makesh Tinaikar, Mark
Selwyn, Jayesh Gandhi, Mark Menezes si Zubin…
2009 (premiu european oferit artistilor care folosesc internetul pentru
a-si promova in mod creativ muzica), premium ce consta intr-o cupa
("very ugly cup", spun cei din trupa), 2 zile intr-un studio
profesionist si 5000 de euro. Nu stiu despre acea cupa urata si cele 2
zile de studio, insa cu siguranta cei 5000 de euro le-a facut ziua.
Intentionau sa inregistreze un nou album cu acesti bani, unul "special".
Amy Macdonald e o adolescenta energica, ce colinda strazile cu ochi plini de curiozitate, ascultand in casti un Bruce Springsteen, o melodie catchy de la The Beach Boys, sau poate o piesa de la The Killers